Rinocerotide
perissodactyla
Mamifere
530 - 550 de zile
1
EEP
Se hrănește în principal cu ierburi scurte. Buza sa largă și plată este adaptată pentru pășunatul eficient în savanele africane.
Până la 50 ani
Rinocerul alb (Keratotherium simum) este al doilea cel mai mare mamifer terestru, depășit doar de elefantul african. Există două subspecii: rinocerul alb sudic (C. s. simum), mai comună, și cea nordică (C. s. cottoni), practic dispărut. Corpul său este robust, cu un cap mare și două coarne pe bot, cea din față fiind mai lungă. Pielea sa este groasă și cenușie, în ciuda numelui său. Gura sa largă și plată este adaptată pentru pășunatul în savanele africane. Locuiește în pajiști și savane din sudul Africii, preferând zonele cu acces la apă și umbră. Sistemul său digestiv este specializat pentru procesarea unor cantități mari de iarbă, iar metabolismul său lent îi permite să supraviețuiască în medii cu resurse limitate.
Rinocerul alb este în principal diurn, cu cea mai mare activitate dimineața devreme și după-amiaza târziu. În timpul celor mai călduroase ore, caută umbră pentru a se odihni. Este un animal teritorial; masculii adulți își marchează teritoriul cu bălegar și urină. Deși în general solitar, în special masculii, femelele pot forma grupuri cu puii lor. Comunicarea se face prin vocalizări, posturi corporale și marcaje olfactive. În ciuda dimensiunii și aspectului său stângaci, poate atinge viteze de până la 40 km/h pe distanțe scurte. Simțul mirosului și auzul său sunt bine dezvoltate, compensând vederea limitată. Băile de nămol sunt frecvente și ajută la reglarea temperaturii corpului și la protejarea pielii de paraziți.
Rinocerul alb s-a confruntat cu amenințări serioase din cauza braconajului, determinat de cererea pentru coarnele sale pe piețele ilegale. La sfârșitul secolului al XIX-lea, se credea că era dispărut, dar o mică populație a fost descoperită în Africa de Sud, ceea ce a permis recuperarea sa. În prezent, rinocerul alb sudic numără aproximativ 15.940 de indivizi, în timp ce rinocerul alb nordic este funcțional dispărut, cu doar două femele rămase în captivitate. Specia este listată ca fiind aproape amenințată de către IUCN. Măsurile de conservare includ patrule anti-braconaj, programe de reproducere în captivitate și transferuri în zone sigure. Includerea în anexele CITES reglementează comerțul internațional. În ciuda acestor eforturi, braconajul și pierderea habitatului continuă să fie provocări semnificative pentru supraviețuirea sa.
Numele „rinocer alb” provine dintr-o traducere greșită a cuvântului afrikaans „wijde”, care înseamnă „lat”, referindu-se la gura sa, nu la culoare.
Este cel mai social rinocer, adesea văzut în grupuri, spre deosebire de alte specii mai solitare.
Cornul său este compus din keratină, aceeași proteină care alcătuiește părul și unghiile umane.
Poate rula cu viteze de până la 40 km/h, în ciuda dimensiunilor sale mari.
Băile de nămol nu numai că îți împrospătează corpul, ci acționează și ca protecție împotriva insectelor și paraziților.
Masculii își marchează teritoriul cu movile de bălegar, cunoscute sub numele de „mormane de gunoi”.
Au un auz și un miros excelente, compensând pentru vederea lor relativ slabă.
Puii rămân cu mamele lor aproximativ 2-3 ani înainte de a deveni independenți.
Cornul frontal poate crește până la 1,5 metri în lungime.
În ciuda aspectului lor robust, sunt animale foarte sensibile la stres.
Rinocerul alb are o cocoașă musculară proeminentă care îi susține capul mare.
Hrana sa constă exclusiv din iarbă; nu consumă frunze sau ramuri.
Rinocerii albi pot trăi până la 50 de ani în sălbăticie.
Împerecherea poate dura până la 30 de minute, una dintre cele mai lungi perioade dintre mamifere.
Femelele ating maturitatea sexuală între 6 și 7 ani, în timp ce masculii o fac între 10 și 12 ani.
Rinocerul alb este una dintre puținele specii care a fost reintrodusă cu succes în zone în care era dispărut.
Populația sa actuală reprezintă unul dintre cele mai mari succese în materie de conservare a faunei sălbatice africane.
