Porcul spinos comun (Hystrix cristata) este cea mai mare rozătoare din Europa și una dintre cele mai mari din Africa. Se distinge prin corpul său compact și prin acoperirea cu spini rigizi, negri și albi, care pot ajunge la peste 30 cm lungime. Acești spini reprezintă o adaptare defensivă extrem de eficientă. Spre deosebire de arici, spinii săi nu sunt atașați de mușchi, ci pot fi ridicați sau eliberați dacă animalul este amenințat. Are un cap mare cu incisivi dezvoltați, ochi mici și picioare scurte cu unghii puternice. Este un animal plantigrad, mergând pe talpa piciorului. Dieta sa include rădăcini, tuberculi, scoarță și fructe, deși roade și oase pentru a obține calciu. Trăiește în vizuini săpate sau peșteri naturale, unde rămâne ascuns în timpul zilei. Anatomia și comportamentul său îi permit să supraviețuiască atât în ​​medii umede, cât și aride.

Porcul spinos comun este nocturn, solitar sau trăiește în perechi monogame, deși poate forma și grupuri familiale mici. În timpul zilei, rămâne ascuns în vizuini sau crăpături stâncoase, pe care le poate excava singur. Este strict terestru, deși poate înota dacă este necesar. Mișcările sale nocturne sunt concentrate pe căutarea hranei și poate parcurge câțiva kilometri într-o singură noapte. Când este amenințat, emite un sunet de zăngănit cu aculeii goi ai cozii, își ridică spinii și, în cele din urmă, se năpustește înapoi pentru a-și înfige aculeii în atacator. Acest comportament defensiv a fost documentat chiar și împotriva carnivorelor mari. Manifestă loialitate teritorială și folosește marcajele cu urină pentru a-și delimita spațiul. Deși are o vedere slabă, se orientează eficient prin miros și auz.

Porcul spinos comun este clasificat ca „Cea mai mică îngrijorare” (LC) de către IUCN datorită distribuției sale largi și toleranței la habitatele modificate. Cu toate acestea, se confruntă cu amenințări localizate, în special în Africa de Nord, unde este vânată pentru carne și spini. În Europa, în special în Italia, este protejată de legile naționale și directivele UE, deși persistă cazuri de persecuție în zonele rurale. Rata sa de reproducere scăzută și utilizarea otrăvurilor sau a capcanelor în zonele agricole pot afecta negativ populațiile locale. Nu este inclusă în anexele CITES și nu există programe formale de conservare ex situ. Cu toate acestea, este o specie monitorizată în mai multe rezervații și parcuri. Capacitatea sa de adaptare este ridicată, dar conservarea sa pe termen lung necesită monitorizare, având în vedere expansiunea umană și conflictele cu fermierii.