Emu-ul comun (Dromaius novaehollandiae) este una dintre cele mai emblematice păsări ale Australiei și a doua cea mai înaltă din lume după struț. Fiind o pasăre fără capacități de zbor, este perfect adaptată vieții terestre, având picioare lungi și puternice, capabile să alerge cu viteze de până la 50 km/h. Penajul său zburător, în tonuri de maro și gri, acționează ca izolator termic, ajutându-l să supraviețuiască în climate calde și aride. Gâtul prezintă o colorație albăstruie goală, iar capul are pene mici și închise la culoare. Sistemul său digestiv este specializat pentru o dietă omnivoră variată, completată de pietre mici care ajută la măcinarea hranei în pipotă. Ingerează semințe, fructe, lăstari, insecte și vertebrate mici, demonstrând o mare capacitate de adaptare la dietă. Este capabil să supraviețuiască zile întregi fără să bea apă, obținând umezeală din hrana sa, dar când găsește o sursă de apă, bea în cantități mari. Are o vedere și un auz ascuțite, care îi permit să detecteze prădătorii de la distanță. De-a lungul istoriei, emu a jucat un rol important în cultura aborigenă australiană, atât ca sursă de hrană, cât și ca simbol spiritual.

Emu este un animal diurn, nomad, care călătorește pe distanțe mari în căutarea hranei, în special în perioadele de secetă sau lipsă de hrană. Se găsește adesea în grupuri mici, deși în anumite anotimpuri poate forma stoluri mari. Locomoția sa se bazează pe pași lungi și fluidi și este capabil să facă întoarceri rapide și să alerge rapid pentru a scăpa de amenințări. În timpul sezonului de reproducere, comportamentul social se schimbă: femelele concurează între ele pentru a atrage masculii, iar odată ce ouăle sunt depuse, masculul își asumă întreaga responsabilitate pentru incubație și îngrijirea puilor. Această investiție paternă este rară în rândul păsărilor și poate dura câteva luni. Emu prezintă, de asemenea, comportamente exploratorii marcate de curiozitatea lor naturală. Sunt animale teritoriale dacă sunt amenințate, dar în general pașnice. Folosesc o varietate de vocalizări, inclusiv mormăieli profunde și sunete guturale care pot parcurge distanțe lungi. Aceste vocalizări servesc funcțiilor sociale și de avertizare în cadrul grupului.

Emu-ul comun este inclus în lista IUCN ca fiind „Cea mai puțin îngrijorătoare specie” datorită distribuției sale largi, dimensiunii stabile a populației și adaptabilității la habitate modificate. Spre deosebire de alte specii endemice australiene, emu-ul a exploatat cu succes zonele agricole, unde găsește resurse abundente, cum ar fi culturile și sursele artificiale de apă. Cu toate acestea, se confruntă cu amenințări localizate. Printre principalele amenințări se numără pierderea și fragmentarea habitatului din cauza expansiunii urbane și a infrastructurii, mortalitatea cauzată de coliziuni cu vehicule și prădarea ouălor și a puilor de către speciile introduse, cum ar fi vulpea roșie și câinii sălbatici. Deși vânătoarea este reglementată, este ilegală în unele zone. De asemenea, a fost crescut în semi-captivitate pentru carnea, blana și uleiul său. Există rezervații naturale și politici de protecție în mai multe state australiene care contribuie la conservarea sa. Pe termen lung, se recomandă menținerea conectivității între populații și monitorizarea zonelor în care amenințările umane sunt cele mai intense.