cervidae
Artiodactile
Mamifere
Gestație de 210–230 de zile
De obicei unul; ocazional două
Există programe în grădini zoologice și rezervații pentru conservarea și studierea lor.
Se hrănește cu o varietate de vegetație, inclusiv ierburi, frunze, fructe căzute, flori și ciuperci. În timpul sezonului musonului, plantele non-isterilice și rogozurile devin principala sa sursă de hrană. De asemenea, poate păstori atunci când este necesar.
În sălbăticie, 9–13 ani. În captivitate, până la 20 de ani.
Cerbul chital sau pătat (Axa axă) este un cerb de mărime medie, originar din subcontinentul indian. Blana sa distinctivă de culoare roșiatică-brună, cu pete albe dispuse în rânduri longitudinale, îi oferă un camuflaj eficient în mediul său natural. Masculii au coarne ramificate, care se reînnoiesc anual. Trăiește într-o varietate de ecosisteme, de la păduri de foioase la pajiști, întotdeauna în apropierea surselor de apă. Dieta sa erbivoră include ierburi, frunze, fructe, flori și ciuperci, adaptându-se la disponibilitatea sezonieră a resurselor. Este o specie gregară, care formează grupuri sociale care variază ca mărime și compoziție în funcție de vârsta și sexul indivizilor. Reproducerea nu este limitată la o anumită perioadă a anului, deși se observă o activitate reproductivă crescută în timpul lunilor de vară. Femelele nasc de obicei un pui după o perioadă de gestație de aproximativ 7 luni.
Chitalul este o specie socială care formează grupuri structurate în funcție de vârsta și sexul membrilor săi. Femelele și puii lor se adună de obicei, în timp ce masculii pot forma grupuri separate sau pot fi solitari, în special indivizii mai în vârstă. În timpul sezonului de împerechere, masculii emit vocalizări caracteristice și se pot angaja în lupte ritualizate pentru a stabili dominația și accesul la femele. Aceste confruntări rareori duc la răni grave, deoarece sunt mai orientate spre demonstrații de forță și dimensiune. Chitalul este în principal crepuscular, fiind cel mai activ dimineața devreme și la amurg. În zonele cu activitate umană intensă, își poate adapta obiceiurile și poate deveni mai nocturn. Are un simț al auzului și mirosului ascuțit, permițându-i să detecteze eficient prădătorii. În plus, a dezvoltat relații simbiotice cu alte specii, cum ar fi langurii, care beneficiază reciproc perechea în detectarea amenințărilor.
Clasificată drept „Preocupare minimă” de către IUCN, chitalul menține populații stabile în arealul său natural. Cu toate acestea, se confruntă cu amenințări semnificative, cum ar fi pierderea habitatului și fragmentarea din cauza defrișărilor și a expansiunii agricole. Braconajul și concurența cu animalele domestice pentru resurse reprezintă, de asemenea, provocări pentru conservarea sa. În regiunile în care a fost introdusă, cum ar fi Argentina și Australia, chitalul poate deveni o specie invazivă, afectând negativ speciile native și alterând ecosistemele locale. Aceste populații exotice necesită strategii specifice de gestionare pentru a controla expansiunea lor și a atenua impactul lor ecologic. Implementarea programelor de conservare, educația de mediu și reglementările privind vânătoarea sunt esențiale pentru a asigura supraviețuirea pe termen lung a acestei specii, atât în habitatul său natural, cât și în zonele în care a fost introdusă.
Chitalul este cunoscut pentru menținerea marcajelor sale albe distinctive pe tot parcursul vieții, spre deosebire de alte căprioare care le pierd la atingerea maturității.
Numele său „chital” provine din bengaleză chitra, care înseamnă „pătat”, făcând aluzie la blana sa caracteristică.
Masculii își reînnoiesc anual coarnele, care pot ajunge până la un metru lungime și sunt folosite atât pentru apărare, cât și în parade în timpul sezonului de împerechere.
Emite vocalizări scurte și înalte ca mecanism de alarmă împotriva potențialilor prădători.
Adesea, acestea stabilesc relații simbiotice cu langurii (maimuțe asiatice), beneficiind reciproc de detectarea pericolelor și de accesul la fructele căzute de primate.
Este un înotător excelent și poate traversa râurile fără dificultate atunci când caută noi teritorii sau resurse.
Activitatea sa principală este concentrată în zori și amurg, deși își poate adapta obiceiurile la prezența oamenilor.
Masculul dominant al unui grup își menține de obicei poziția pentru o perioadă scurtă de timp, din cauza competiției intense dintre indivizi.
Puii se nasc cu o blană foarte asemănătoare cu cea a adulților, ceea ce le oferă camuflaj încă de la naștere.
Chitalul coexistă în diverse ecosisteme cu alte erbivore precum gaurul sau sambharul, fără a concura direct pentru hrană.
În sălbăticie, poate forma turme mixte care ajung la 100 sau mai mulți indivizi în perioadele de abundență.
În India, este considerat un animal sacru în unele regiuni și apare în texte antice și reprezentări culturale.
Când simte un pericol iminent, face salturi bruște și emite fornăituri puternice pentru a alerta grupul.
Are un simț al mirosului și al auzului ascuțite, esențiale pentru supraviețuirea în medii locuite și de prădători mari, cum ar fi tigrii și leoparzii.
Femelele se izolează adesea pentru scurt timp de grup înainte de a naște, pentru a-și proteja puii în primele zile.
Este capabil să supraviețuiască în medii modificate, cum ar fi plantațiile sau marginea câmpurilor agricole, deși depinde de accesul la apă.
În zonele în care a fost introdusă, precum Texas și Argentina, a demonstrat o mare capacitate de adaptare și reproducere.
Coarnele chitalului nu au ramificații complexe, ci mai degrabă trei puncte principale pe corn, ceea ce îl diferențiază de alte cerbi.
Blana masculilor se închide ușor la culoare în timpul sezonului de reproducere, ceea ce îi face mai izbitori.
Populațiile sălbatice au fost documentate în afara Asiei, creând dezechilibre ecologice prin concurența cu speciile native.
