bovidee
Artiodactile
Mamifere
Aproximativ 155 zile
De obicei 1-2, înregistrări de până la 4 urmași
Nu este destinat conservării (domestice). Unele rase native protejate (de exemplu, Serrana, Blanca Celtibérica).
Erbivor rumegător; se hrănește în principal cu animale care pasc și pășunează. Consumă ierburi, frunze, lăstari, fructe, scoarță și arbuști rezistenți. Stomacul său cu patru camere îi permite să digere materiale de calitate inferioară pe care alte specii nu le pot tolera. În zonele domestice, consumă fân, lucernă, deșeuri agricole și subproduse vegetale.
În sălbăticie: 10–18 ani; medie estimată 12–18 ani. În captivitate: Până la 20 de ani.
Capra domestică este un mamifer artiodactil, rumegător, descendent direct al caprei asiatice sălbatice (Capra aegagrus). Anatomia sa este adaptată la medii variate și la o dietă de calitate nutrițională scăzută, datorită stomacului său cu patru compartimente, care îi permite să fermenteze celuloza. Corpul său este compact, agil și musculos, cu picioare subțiri, dar puternice, adaptate terenurilor stâncoase și accidentate. Prezintă o mare diversitate morfologică în funcție de rasă, de la exemplare cu o greutate de 20 kg până la peste 100 kg. Dimorfismul sexual este notabil: masculii au de obicei o barbă proeminentă, coarne mai mari și sunt mai mari decât femelele. Pupilele lor dreptunghiulare le conferă o vedere panoramică excepțională, utilă pentru detectarea prădătorilor. Sistemul lor tegumentar prezintă variații de culoare și densitate a blănii în funcție de regiunea de origine. De-a lungul mileniilor, capra a fost selectată pentru diverse utilizări: lapte, carne, piele, companie și gestionarea peisajului.
Caprele sunt animale sociale, exploratoare și inteligente, cu o structură socială ierarhică. Trăiesc în grupuri organizate pe sex și vârstă, unde femelele conduc de obicei mișcările turmei, iar masculii concurează pentru dominație, în special în timpul sezonului de reproducere. Comportamentul lor este diurn, cu activitate maximă dimineața și seara. Sunt cățărătoare naturale, capabile să escaladeze pante abrupte și să meargă pe cornișe înguste, ceea ce le permite să acceseze resurse vegetale dificile pentru alte erbivore. În sălbăticie, pot forma grupuri mixte și pot stabili teritorii temporare în funcție de disponibilitatea hranei și a adăpostului. Caprele comunică prin behăit, gesturi corporale și posturi; de asemenea, folosesc marcarea cu urină și feromoni, în special pentru masculi în timpul căldurii. Curiozitatea lor naturală și capacitatea de învățare le permit să se adapteze ușor la mediile umane, ceea ce a facilitat domesticirea lor globală.
Ca specie domestică, capra nu este amenințată la nivel global; dimpotrivă, este una dintre cele mai importante specii de animale din lume, cu peste un miliard de indivizi distribuiți pe toate continentele. Cu toate acestea, sălbăticirea caprelor în ecosisteme sensibile a cauzat daune ecologice grave, cum ar fi eroziunea solului, pierderea vegetației native și strămutarea speciilor endemice, în special pe insule. În regiuni precum Insulele Canare, Hawaii, Noua Zeelandă și Insulele Galapagos, au fost implementate programe de eradicare sau control al populației. Rasele native, cum ar fi capra Palmero sau capra Murciano-Granadina, sunt amenințate de hibridizare și de abandonarea pășunatului tradițional. Deși capra nu este inclusă în CITES și nici evaluată ca specie sălbatică de către IUCN, există programe de conservare genetică și gestionare durabilă în zonele rurale. Aceste inițiative protejează diversitatea genetică și cunoștințele asociate cu creșterea acesteia.
Capra a fost unul dintre primele animale domesticite de oameni, acum mai bine de 10.000 de ani, în Semiluna Fertilă.
Există peste 300 de rase recunoscute de capre domestice în întreaga lume, adaptate la diverse climate și utilizări.
Caprele au pupile dreptunghiulare, ceea ce le oferă un câmp vizual panoramic de aproape 340 de grade.
Sunt capabile să distingă culorile și să rezolve sarcini cognitive complexe, comparabile cu cele ale câinilor sau porcilor.
În zonele muntoase precum Marocul, se pot cățăra în copaci precum arganii pentru a se hrăni cu fructele acestora.
Caprele sălbatice pot supraviețui fără intervenție umană generații întregi, adaptându-se la condiții extreme.
În cultura greacă antică, capra era un simbol al fertilității și era asociată cu zeul Pan.
Cea mai veche brânză cunoscută omenirii a fost făcută din lapte de capră.
Unele capre manifestă comportamente de joacă și legături sociale cu oamenii atunci când sunt socializate corespunzător.
Sunt rumegătoare eficiente: pot digera plante lemnoase, spinoase sau uscate pe care alte erbivore le resping.
Așa-numita „capră pitică africană” a devenit populară ca animal de companie atât în mediul rural, cât și în cel urban.
Pot vocaliza pentru a exprima foamea, singurătatea, stresul sau pentru a comunica cu puii lor.
Masculul în călduri eliberează un miros puternic, produs de feromoni, pentru a atrage femelele.
Pe insule precum Fuerteventura, caprele au fost un aliment de bază timp de secole, iar carnea și laptele lor rămân produse cheie.
Memoria lor spațială este excelentă: își amintesc rutele, punctele de apă și zonele de pășunat ani de zile.
Acestea sunt utilizate în programele biologice de control al vegetației pentru reducerea incendiilor sau întreținerea pajiștilor.
Unele festivaluri tradiționale includ concursuri de sărituri sau de rezistență cu capre.
Sunt capabile să își adapteze reproducerea la condițiile climatice și nutriționale, reglându-și căldura în funcție de fotoperioadă.
